Gradele didactice nu vor mai fi reconfirmate periodic, după ce Ministerul Educației a modificat regulamentul de atestare.

Gradele didactice nu vor mai fi reconfirmate periodic, după ce Ministerul Educației a modificat regulamentul de atestare.

Începând cu 1 septembrie 2026, cadrele didactice nu vor mai fi obligate să treacă prin aceleași proceduri de confirmare a gradelor profesionale la fiecare câțiva ani, a anunțat luni, 30 martie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Decizia vine după ce a fost modificat Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică.

Noile prevederi stabilesc că gradele didactice vor fi menținute pe termen nelimitat, odată ce competențele au fost validate.

Astfel, gradul didactic doi devine permanent după două confirmări consecutive, iar gradul didactic unu după o singură confirmare.

„Schimbările fac parte dintr-un proces mai amplu de debirocratizare și vizează reducerea sarcinilor administrative care, în forma actuală, presupun reconfirmarea gradelor o dată la cinci ani”, a precizat MEC.

Tot prin aceste modificări este extins accesul la grade didactice pentru maiștrii-instructori din învățământul profesional tehnic, inclusiv pentru cei cu studii profesional-tehnice secundare.

Totodată, MEC mai menționează că Harta creditelor profesionale a fost revizuită, fiind redus numărul de credite necesare pentru conferirea și confirmarea gradelor didactice, astfel încât acestea să poată fi obținute din activități relevante funcției didactice.

De asemenea, activitățile extrașcolare nu mai fac parte din categoria celor obligatorii.

„Aceste ajustări vor face procesul de evaluare mai clar, mai eficient și mai apropiat de realitatea din școli. Din discuțiile cu profesorii cunoaștem că reducerea birocrației este văzută ca o măsură care poate contribui la menținerea profesorilor în sistem și la creșterea atractivității profesiei”, a declarat ministrul.

Totodată, regulamentul actualizat oferă posibilitatea maiștrilor-instructori din instituțiile de învățământ profesional tehnic, care dețin studii profesional-tehnice secundare, de a solicita conferirea gradelor didactice.

Măsura face parte din pachetul de debirocratizare lansat de MEC pentru anul 2026.

Conform instituției, pachetele de debirocratizare, lansate în ultimii ani, au redus controalele și documentele din școli și grădinițe.

„De exemplu, au fost eliminate acreditarea și evaluarea externă pentru instituțiile de învățământ publice (școli) și instituțiile de educație timpurie publice (grădinițe).

De asemenea, au fost excluse numeroase rapoarte, registre și dosare, iar lista actelor obligatorii a fost simplificată. Profesorii nu mai raportează utilizarea compensației de 4000 de lei pentru materiale didactice.”

Citește și

Ministerul Educației și Cercetării

Ministerul Educației și Cercetării este instituția centrală a României care coordonează politicile și strategiile în domeniile educației, cercetării și inovării. A fost înființat după formarea statului modern român, iar structura și denumirea sa au evoluat de-a lungul timpului, reflectând prioritățile guvernamentale, cea mai recentă schimbare majoră având loc în 2021. Acesta răspunde de administrarea sistemului național de învățământ și de promovarea activității de cercetare științifică.

școli

„Școli” reprezintă instituții de învățământ cu origini străvechi, dezvoltate sistematic în România în secolul al XIX-lea odată cu formarea statului modern. Astăzi, acestea constituie baza sistemului educațional național, adaptându-se continuu la cerințele societății contemporane.

grădinițe

„Grădinițe” sunt instituții de educație timpurie pentru copiii cu vârste cuprinse, de obicei, între 3 și 6 ani. Istoric, primele forme organizate au apărut în secolul al XIX-lea în Europa, iar în România s-au dezvoltat mai ales în perioada postbelică, sub influența sistemului de educație socialist. Acestea au rol esențial în socializare, dezvoltare cognitivă și pregătirea pentru școală.