Justiție

Soldații ruși au executat doi militari ai Gărzii Naționale a Ucrainei. Război în Ucraina, ziua 1661

R. Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin, spune fostul director al CIA

Foștii conducători ai raionului Criuleni, obligați să achite circa 2 milioane de lei, în dosarul unor proiecte cu fonduri europene. Detalii despre sentință

Procurorii cer pedepse cu închisoarea pentru Leancă, Lazăr, Copaci, Jardan și alți inculpați din dosarul concesionării Aeroportului

O persoană a fost prejudiciată cu peste 600 de mii de lei: Suspecții s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă

Reacția Serviciului Vamal și ASP, după perchezițiile într-o cauză penală ce vizează pretinse acte de corupție

Dosarul de trădare de patrie al lui Creangă bate pasul pe loc: inculpatul nu s-a prezentat la ședința de judecată, iar expertiza medico-legală întârzie

Doi bărbați, care ar fi fost recrutați într-o rețea de trafic de droguri, plasați în arest: „Au închiriat un apartament pe care îl foloseau ca punct de ambalare a substanțelor narcotice”

Curtea Constituțională a respins sesizările a trei formațiuni politice privind neconstituționalitatea unor prevederi din Legea privind partidele politice

IGP: Niciun caz nou de fraudă telefonică în ultimele 24 de ore, iar 148 de tentative au fost împiedicate