Ziua mondială fără tutun, marcată anual la 31 mai sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aduce în atenție efectele consumului de tutun și nicotină asupra sănătății publice și necesitatea consolidării măsurilor de prevenire, în special pentru protejarea copiilor și adolescenților.
Tema din acest an, „Demascați atractivitatea – combatem dependența de tutun și nicotină”, pune accent pe metodele prin care industria tutunului și a nicotinei continuă să atragă noi consumatori. Potrivit OMS, țigaretele electronice, pungile cu nicotină și produsele din tutun încălzit sînt promovate prin arome, ambalaje moderne și campanii digitale orientate către tineri, fiind prezentate adesea drept alternative mai puțin nocive.
Datele OMS arată că peste 40 de milioane de adolescenți cu vîrste între 13 și 15 ani utilizează la nivel global cel puțin un produs din tutun sau nicotină.
În Republica Moldova, studiul ESPAD 2024 relevă că 21,5% dintre băieți și 21,2% dintre fete cu vîrste între 15 și 16 ani au consumat țigarete electronice în ultimele 30 de zile.
Specialiștii avertizează că expunerea la nicotină în perioada adolescenței poate conduce la dezvoltarea dependenței și la consecințe grave asupra sănătății.
Consumul de tutun rămîne una dintre principalele cauze prevenibile de îmbolnăvire și deces.
La nivel mondial, peste 7 milioane de persoane mor anual din cauza bolilor asociate fumatului, dintre care aproximativ 1,6 milioane din cauza expunerii la fumul de tutun. În prezent, circa 1,3 miliarde de persoane folosesc produse din tutun, majoritatea locuind în state cu venituri mici și medii.
În contextul combaterii consumului de tutun și nicotină, Republica Moldova va aplica, începînd cu 24 iunie 2026, noi prevederi legislative.
Începând cu 24 iunie 2026, în Republica Moldova vor intra în vigoare noi prevederi legislative destinate să consolideze măsurile de protecție a populației împotriva expunerii la fumul de tutun și aerosolii generați de țigaretele electronice, dispozitivele de încălzire a tutunului și alte produse care conțin nicotină.
Legea stabilește mai clar spațiile unde consumul tuturor produselor de tutun și nicotină sunt interzise, introduce definiții mai precise privind aplicarea interdicțiilor și consolidează responsabilitățile administratorilor de spații publice și ale angajatorilor.
Astfel, consumul produselor de tutun și nicotină vor fi interzise inclusiv: pe terenurile de sport; în grădinile zoologice; în parcurile acvatice; pe terenurile aferente piscinelor; pe plaje; în pasajele pietonale subterane; în stațiile de transport public și pe terenurile aferente îmbarcării și debarcării pasagerilor.
Interdicțiile se aplică atâ