Prima instanță a dispus încasarea, în beneficiul statului, de la foștii președinte și vicepreședinte ai Consiliului Raional Criuleni, Vitalie Rotaru și Sergiu Ceauș, a sumei de 798 300 de lei – „venit ilicit” care ar fi fost obținut într-un dosar de deturnare a fondurilor europene. În plus, cei doi trebuie să plătească o amendă totală de 850 de mii de lei.
La 11 septembrie 2026, magistrata de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Natalia Patrașcu, a pronunțat condamnare în privința unui fost președinte și a unui fost vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni, recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă. Sergiu Ceauş a deținut anterior și funcția de deputat al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fiind și deputat neafiliat.
Magistrata a aplicat în privința ambilor inculpați măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, cu darea în consemn la frontieră.
Promo
Termenul executării pedepsei stabilite celor doi urmează să fie calculat din momentul intrării în vigoare a sentinței și a reținerii acestora.
Instanța i-a aplicat fostului președinte al Consiliului Raional Criuleni, Vitalie Rotaru, o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 9 ani, amendă în mărime de 450 de mii de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 11 ani.
Fostul vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni, Sergiu Ceauș, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, amendă în mărime de 400 de mii de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 10 ani.
Instanța a dispus încasarea, în mod solidar, de la inculpați a sumei de 798 300 de lei, reprezentând venit ilicit obținut din infracțiune. Totodată, din contul fostului președinte al Consiliului Raional Criuleni, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 336 328 de lei.
Potrivit probelor administrate, în anul 2014, președintele Consiliului Raional Criuleni, Rotaru, ar fi extorcat suma de aproximativ 50 de mii de euro, de la managerul de facto al două proiecte, „CBCRuR Waste” și „CRING”, finanțate din fonduri europene, al căror beneficiar era Consiliul Raional Criuleni.
În schimbul banilor, acesta ar fi promis că, în virtutea funcției deținute, va asigura transferarea de către Consiliul Raional Criuleni în conturile proiectelor a circa 2,67 milioane de lei, reprezentând contribuția autorității publice locale în valoare de 10% la finanțarea proiectelor.
„În perioada respectivă, președintele Consiliului Raional Criuleni, de comun cu vicepreședintele Consiliului Raional Criuleni, ar fi primit succesiv echivalentul mijloacelor bănești în sumă de peste 1,1 milioane de lei,