Cetățenii Republicii Moldova raportează tot mai frecvent cazuri de violență în familie. Cel puțin asta indică datele Inspectoratului General al Poliției: numărul sesizărilor la 112 pe acest subiect a crescut cu aproape 7 800 în 2025, comparativ cu anul precedent. O mai mare deschidere față de raportarea unor astfel de abuzuri am observat și în rândul trecătorilor, pe care i-am întrebat ce ar face dacă ar fi martori la un asemenea caz.
Ana (nume schimbat, n.r.) are în jur de 40 de ani și este o victimă a violenței domestice. A reușit să scape de abuz abia după 16 ani de căsnicie. Calvarul a început chiar din prima zi după căsătorie, însă femeia era deja într-o relație de dependență față de abuzator: „Dorința de a fi cu acel om era mai mare decât frica, l-am iubit mai mult decât pe mine. Am trăit în casa părinților mei, dar eram dată afară și ajungeam să dorm prin case părăsite. Am realizat că ceea ce mi se întâmplă nu este normal când a venit beat acasă cu alți bărbați și a spus că unul dintre ei poate să mă ia și să-și potolească „nevoile bărbătești”. Atunci m-am simțit un nimeni, neajutorată. Frica de el o aveau și vecinii”, relatează femeia.
Femeia susține că a apelat la poliție, însă situația nu s-a schimbat.
„Într-o seară, el era beat și a fugit după mine să mă bată. Neputând să mă prindă, a aruncat cu un ulcior de vin și a spart ferestrele. Am apelat la poliție, iar autoritățile mi-au spus că el va rămâne la secție. Dimineața, însă, s-a întors și a început să țipe că mă va ucide și că poliția nu va schimba nimic. Ulterior, s-a întors spunând că a plătit polițistul ca să fie eliberat. Nu aveam unde să fug. Situația a continuat ani de zile, cu frică constantă. A fost nevoie de intervenția unei rude din străinătate pentru a suna la poliția de la Chișinău. Într-o seară au venit mascații, dar eu l-am ascuns din frică și rușine. Este foarte dureros – nu doresc nimănui să treacă prin cei 16 ani de chin. El nu este închis, este recăsătorit și continuă să fie violent. Consider că autoritățile nu protejează suficient femeile”, consideră Ana.
Locuitorii capitalei pe care i-am întâlnit în stradă ne-au spus că nu ar trece indiferenți, dacă ar întâlni un caz de abuz: „Eu aș suna la 112.” ; „Presupun că la 112.” ; „Este numărul la poliție.” „Eu nu am întâlnit niciun caz de abuz, dar dacă aș întâlni, aș căuta pe internet.”
Totuși, puțini dintre cei pe care i-am întâlnit au auzit de linia fierbinte: ,,În primul rând, sun la 112, iar pentru suport specializat apelez la linia fierbinte”; ,,Se sună la poliție, însă presupun că este și o linie fier