Serviciul Vamal informează că, în urma controalelor ulterioare finalizate în perioada 4 – 29 mai 2026, a fost constatată apariția unor obligații vamale suplimentare în cuantum de 3,89 de milioane de lei, care urmează a fi încasate la bugetul de stat.
În cadrul acțiunilor de control, au fost identificate următoarele tipuri de încălcări ale legislației vamale:
- Încălcarea destinației finale pentru mărfurile care au beneficiat de facilități fiscale la import;
- Aplicarea eronată a tratamentelor favorabile și clasificarea tarifară incorectă a mărfurilor;
- Încălcarea regimului vamal specific zonelor economice libere;
Subevaluarea sau neachitarea integrală a accizelor pentru mijloacele de transport;
Calculul incorect al garanțiilor sau al taxelor de tip draw-back pentru exporturile preferențiale.
Totodată, urmare a conformării voluntare a unui operator economic, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare, fapt ce va permite încasarea suplimentară a sumelor aferente la bugetul de stat.
Serviciul Vamal reiterează apelul către persoanele fizice și juridice de a manifesta responsabilitate și vigilență, respectând cu strictețe prevederile legislației fiscale și vamale.
În acest context, amintim că, în cazul în care operatorul economic comunică Serviciului Vamal despre indicarea eronată a datelor în documentele vamale, până a fi depistate de autoritatea vamală, atunci acesta poate fi liberat de răspundere materială, cu condiția achitării benevole și integrale a drepturilor de import datorate și a penalităților, până la data aplicării sancțiunii.